Mortal Kombat 4 a fost un soi de joc pivotal în dezvoltarea noastră. Sigur, Mortal Kombat Trilogy era sfânt pentru unii, portarea aia de pe Terminator era și dea extrem de populară, iar câțiva norocoși chiar jucaseră varianta din sălile de jocuri. Bine, spun săli de jocuri, dar era o remorcă de camion care se plimba prin oraș.

Însă pentru mulți, Mortal Kombat 4 era jocul pe care l-au avut cel mai mult la butonat. Jocul ce le-a prezentat posibilitatea de a face un pas în lateral(practic în față sau în spate) pentru a evita atacurile inamicului. Jocul ce te lăsa să arunci cu un craniu în oponentul tău și să scoți de undeva din nădragi un ciomag ca să îl snopești mai bine în bătaie.

Eh, acel joc, din cauza căruia câteva tastaturi de la școală au fost stricate, este acum disponibil iarăși la vânzare. Îl puteți găsi pe GOG, cu tot cu ceva ce probabil n-ați mai văzut până acum la el. Nu, nu personajele din varianta de Dreamcast, ci secvențe cinematice. Avea așa ceva. Știu, ce jucam noi nu prea avea. Era mai greu atunci cu astfel de lucruri, internetul fiind ce era, iar CD-urile fiind locuri unde găseai câte zece jocuri, nu unul singur cu tot cu secvențe cinematice.

Jocul costă doar 5.50 de euro și… cum să spun asta… e cam cel mai nașpa din serie. Știu, aveți cu siguranță amintiri foarte frumoase cu el, dar față de cele dinainte parcă, parcă, parcă a fost un pas în jos la orice în afară de gr… nu, nici la asta nu arăta bine, cel puțin nu varianta de PC.

Priviți totuși partea bună. Mortal Kombat va avea parte și de o „ecranizare”, sub forma unui desen animat de lung metraj despre Scorpion, ce își va face apariția în luna aprilie. Aveți un trailer mai jos.



You have to register to be able to see this link. Register HERE! If you are already a member please log in! If you still you are not able to see the link you need to activate your account or an administrator need to activate your account!