Microsoft si Ninja Theory au anuntat Senua’s Saga: Hellblade II ieri seara in cadrul The Game Awards. Sequel-ul este in plin proces de dezvoltare si va fi lansat pe consola next-gen de la Microsoft, Xbox Series X. Seful diviziei Xbox, Phil Spencer, a urcat pe scena Game Awards imediat dupa prezentarea consolei pentru a dezvalui Hellblade II. Trailer-ul a fost „capturat folosind engine-ul jocului” conform spuselor lui Spencer.



Primul Hellblade a fost lansat in 2017 si a fost primit cu bratele deschise de catre gameri, in timp ce majoritatea publicatiilor i-au acordat numai note mari si vorbe bune. Dezvoltatorul Ninja Theory a fost intre timp cumparat de Microsoft in 2018, astfel urmatorul joc din serie va fi lansat in exclusivitate pe consola acestora. Pe langa Senua’S Saga: Hellblade II, studioul mai lucreaza si la Bleeding Edge, un joc multiplayer ce urmeaza sa fie lansat in Martie 2020.