Ubisoft a dezvăluit toate detaliile despre noua operațiune a lui Rainbow Six Siege, popularul simulator de „Nu pot ține captiv ostatecul dacă ostatecul a explodat”.

Operațiunea nouă se numește Ember Rise și aduce o sumedenie de noutăți. În primul rând, avem o hartă semi-nouă, sub forma unei variante reconstruite a clasicului Kanal. Harta nouă prezintă modificări măricele la modul în care sunt poziționate, decorate și iluminate încăperile, plus căi noi de acces pentru ultimul etaj, oferind ceva mai multe opțiuni de pătrundere în cele două clădiri. Se aseamănă destul de mult cu varianta nouă a lui Kafe Dostoyevsky, în sensul că își păstrează identitatea proprie, nu devine o absurditate fără sens ca noul Hereford Base.



Apoi, avem doi operatori noi, de la forțele speciale Mexicane și Peruviene. Amaru dispune de un cârlig de escaladare propulsat, ce îi permite să ajungă în timp record pe acoperișuri, să intre pe ferestre nesecurizate de Castle cât ai zice pește și poate chiar să se urce în sus pe trapele din plafon, o premieră pentru joc.

Pe partea apărătorilor îl avem pe Goyo, ce poate amplasa un scut defensiv cu o încărcătură explozibilă atașată. Aceasta poate fi detonată de oricine, provocând daune inițiale și lăsând în urm un mic incendiu ce va da probleme celor care nu fug rapid din zonă. Are trei astfel de scuturi.

Operation Ember Rise mai adaugă o varietate de noutăți, cum ar fi un grad nou de Champion pentru ranked, dincolo de Diamond, și împiedicarea jucătorilor de grad mic să mai intre în echipe cu cei de grad mare.

În cele din urmă, jocul va primi un Battle Pass. Inițial, acesta va fi gratuit, oferind jucătorilor recompense estetice și legate de povestea de fundal a personajelor, în funcție de cât joacă. Dar din operațiunea următoare, de la sfârșitul anului, va fi introdus un Battle Pass contra cost, similar cu ce putem vedea de foarte mulți ani la Counter-Strike și cam fiecare alt joc de natură competitivă.

Noua operațiune va fi disponibilă la începutul lunii viitoare.

[You have to register to be able to see this link. Register HERE! If you are already a member please log in! If you still you are not able to see the link you need to activate your account or an administrator need to activate your account! ]