Alternatorul este inima maşinii, făcând parte din sistemul de încărcare auto, alături de baterie şi de regulatorul de tensiune, iar când acesta se defectează cel mai simplu este să fie înlocuit. Dacă alternatorul cedează, maşina va prezenta câteva semne evidente.


Semnele care indică un alternator defect sau ars sunt: luminile din bord nu se aprind şi maşina nu porneşte când punem contactul. Reparaţia este una extrem de simplă. Astfel, se slăbesc şuruburile de susţinere a alternatorului, se desface cupla electrică şi se scoate cu atenţie din compartimentul motor. Vom verifica vizual dacă bobinajul alternatorului nu este ars sau nu miroase a ars. ”Mai există o posibilă problemă, aceasta putând fi puntea de diode care s-a ars. În acest caz, este necesară înlocuirea diodelor, urmând apoi să asamblăm alaternatorul şi să îl montăm pe maşină. În cazul în care alternatorul este ars, nu vă grăbiţi să cumpăraţi unul nou fără să va interesaţi dacă îl puteţi da la schimb pe cel defect, astfel încât să obţineţi o reducere semnificativă la cel nou”, precizează inginerul Marcel Boghian. Comercianţii de piese auto au această practică pentru a reduce poluarea, dar şi pentru a recondiţiona piesele uzate.

You have to register to be able to see this link. Register HERE! If you are already a member please log in! If you still you are not able to see the link you need to activate your account or an administrator need to activate your account!

Preţ în service-între 100 şi 800 de lei