Inca din anii ’80 moda jocurilor video se insinua si la noi in tara. Daca din punct de vedere „hardware” ne bucuram stangaci la un Cobra sau HC, acum suntem rasfatati de o putere de procesare de neconceput la vremea aceea. Din punct de vedere al placerii resimtite la interactiunea cu jocul lucrurile nu erau in trecut atat de diferite de ziua de astazi, doar ca unele dintre jocurile in voga „atunci” se numesc astazi… „clasice”: Half Life, Quake, Unreal Tournament, StarCraft Broodwar, Diablo 2 sau Gran Tourismo sunt doar cateva dintre ele.
Sega se rafuia cu Nintendo si se lauda cu ceea ce numea Blast Processing. Acum Playstation se lauda cu 4K si VR si se rafuieste cu Microsoft… si Nintendo. Poate ca lucrurile nu s-au schimbat atat de mult, doar ca acum consolele se cearta intre ele, iar PC-ul cu toata lumea.
Dar atunci, in anii ’80, unii dintre noi ne-am intalnit cu jocurile care ne-au marcat copilaria, si mai tarziu, in anii ’90, am dat nas in nas cu primele jocuri pe PC. Am experimentat pentru prima oara Dune, Jazz Jack Rabbit, Doom, Myst, Monkey Island – o lista care se schimba de la om la om. Si tot atunci, romanul a dat nas in nas cu Terminatorul si consolele clasice, intrand pe piata Sega, Nintendo, mai apoi Sony, incet, dar sigur descoperind ceea ce in occident era ceva obisnuit de o buna bucata de vreme. Dupa revolutie si gamerul a avut parte de o renastere, pana in anii 2000 traind si descoprind sute de titluri.
Acesta va fi si anul la care ne vom opri cu lista noastra, anul 2000, scopul acestui material fiind sa trecem in revista zece jocuri clasice care merita jucate chiar si in ziua de astazi, dupa urmatoarele criterii:
Factor de distractie
Gameplay
Aspect
Ordinea in top nu este neaparat importanta, fiind mai degraba o insiruire a titlurilor pe care le consideram si astazi relevante, titluri pe care le poti scoate de la naftalina si le poti juca cu amicii fara probleme.
1. Incepem cu un joc extrem de popular peste ocean… si in salile din sectorul 2 din Colentina, CrazyTaxi fiind ocupantul pozitiei a zecea in acest top. Dezvoltat in 1999, jocul s-a bucurat de atata popularitate incat a fost lansat pe nenumarate platforme, fiind de fapt un joc de mobile aparut prea devreme!
Ideea jocului este destul de simpla: trebuie sa iti ridici clientii din strada si sa ii duci cat mai repede la destinatie. Sigur, in plus trebuie sa faci si cat mai multe giumbușlucuri… prin aer, pentru un bacșiș mai mare.
Este un titlu care te pune sa faci cele mai nebunesti cascadorii si sa iti asumi riscuri, la finalul cursei clientii fiind fie extrem de dezamagiti de prestatia ta, fie extrem de multumiti. Nu prea exista cale de mijloc cand vine vorba despre acest joc.
2. Este foarte greu sa alegi unul dintre urmatoarele doua jocuri: fie ca alegi Quake, fie ca alegi Unreal Tournament, una dintre taberele de fani te va pune la zid pentru ca… nu ai ales cealalta franciza legendara. Drept urmare, pentru contributia adusa gaming-ului si shooterelor in general, locul acesta este ocupat in egala masura de Quake si Unreal Tournament.
Bine, primul Quake nu avea cea mai grozava si cursiva poveste, dar la vremea respectiva a facut oricum furori. Unreal, pe de alta parte, este extrem de aproape de sufletele gamerilor romani, pentru ca la inceputul anilor 2000 salile de net erau suprapopulate de fani ai acestui joc.
Ambele jocuri te pot tine in fata monitorului, alaturi de prieteni, zeci si zeci de ore, mai ales daca o pui de o seara de gaming clasica in care vrei sa readuci la viata atmosfera web cafe-urilor din anii ’90. Atat Quake cat si Unreal Tournament se tin bine din punct de vedere grafic, iar cei mai indr*****i pot oricand sa adauge niste moduri grafice pentru a schimba aspectul vizual. Dar distractia nu vine de acolo, ci mai mult din sesiunile tensionate de „te rog frumos sa inghiti aceasta racheta!”.
3. Nu puteam trece peste anii ’90 fara sa amintim jocul care a schimbat arcade-ul pentru totdeauna – Street Fighter 2 Turbo. Puteam sa includem aici si Mortal Kombat, dar pana la urma MK isi cam arata varsta prin comparatie cu Street Fighter 2 Turbo, care gratie sprite art-ului inca arata senzational si astazi, avand acel aspect retro pe care multi il cauta.
Street Fighter 2 Turbo este jocul pe care multi inca il mai sufla pe la lamele din cand in cand si il instaleaza intr-un DosBox pentru o sesiune de ciomageala cu amicii aflati in vizita. Este un joc clasic fara doar si poate si inca unul care si-a pastrat luciul peste ani si ani. A trecut mult timp de la lansarea acestuia si inca este un joc care merita jucat.
4. Ti-a placut Magica? Esti fan Diablo? Atunci mai mult ca sigur ca in 2000 ai jucat Nox. Ocupantul acestei pozitii in lista, dezvoltat de acum defunctul Westwood si publicat de EA, este unul dintre acele RPG-uri clasice care nu doar ca arata bine, dar te tine in priza cu orele.
Este un joc pe unii critici l-au acuzat ca ar fi o clona de Diablo, dar mecanicile de gameplay unice si felul in care se desfasura povestea l-au facut un clasic. Asta… si faptul ca acum ai parte prin NoxQuest si de un mod cooperativ, putand sa termini jocul cu ajutorul unui prieten.
5. Un alt titlu care refuza sa isi arate varsta este Super Mario Bros 3! Creatia celor de la Nintendo ce poarta numarul 3 este de departe cel mai aratos joc produs de japonezi pentru NES. Din punct de vedere grafic jocul este jos palaria, gameplay-ul te împinge sa joci cu orele, iar arsenalul instalatorului primeste in aceasta parte si un upgrade.
Super Mario Bros 3 este un joc de geniu care merita mentionat in orice lista care include cuvintele clasic si jocuri. Poti sa iti inviti prietenii la o seara retro si sa te intrebi la 9 dimineata de ce este lumina afara. Nu doar ca inca arata bine, dar poate constitui de unul singur obiectul unui intreg week-end dedicat titlurilor clasice.
6. Nu puteam sa realizam un top cu jocuri clasice care inca merita jucate fara sa mentionam Diablo 2. Au trecut multi ani de la lansarea acestui titlu din franciza produsa de Blizzard si inca este unul dintre cele mai apreciate, laudate si citate jocuri video.
Nu poti sa incepi un joc si sa nu te cufunzi in cautarea de gear mai bun. Serverele sunt inca active, asta ca sa nu discutam despre modificarile realizate de comunitate. Pe langa asta, mai poti sa strange si o ceata de prieteni si sa mai tragi o tura de Diablo ca pe vremuri. Cine stie, poate pica o bucata de armura mai speciala.
7. Fallout 2 nu putea sa lipseasca din acest top. Cand vine vorba despre RPG-uri Turn Based legendare, Fallout 2 este pe pozitiile fruntase, alaturi de alte cateva jocuri produse de Bioware in trecut. Este un joc care inca arata si se comporta bine pe sistemele moderne, dar mai presus de orice, este unul dintre acele jocuri in care te poti cufunda fara probleme.
Pe langa libertatea pe care jocul ti-o ofera, Fallout 2 este genul de titlu pe care il incepi azi si il poti termina peste doua saptamani. Abundenta de continut si glumitele legate de filmele sau evenimentele vremii constituie o capsula a timpului extraordinara. Mai mult, cine si-ar fi inchipuit ca si acum o gluma inclusa din pura nostalgie ce avea ca subiect Tardis-ul din Doctor Who va fi relevanta si in ziua de astazi!
8. Nu exista o lista de jocuri clasice fara un racer bun. Puteam sa includem aici un Road Rash, poate chiar un Rock ‘n Roll Racing, de ce nu un NFS sau Lotus, totusi am ales pentru acest loc clasicul si incomparabilul Gran Turismo. Jocul care a reusit sa vanda pe batranul PlayStation 1 peste 10 milioane de unitati si la care s-a lucrat timp de cinci ani de zile.
Nu doar notele mari il recomanda, ci si gameplay-ul senzational, diversitatea de masini si faptul ca si astazi acest titlu arata inspaimantator de bine. De atunci pana acum au iesit inca vreo 10 jocuri in franciza, dar daca doresti ceva clasic, care inca mai musteste de anii ’90 si mai doresti si un simulator bun, primul GT este alegerea potrivita.
9. Am trecut in aceasta lista mai toate genurile de jocuri populare, mai putin… o strategie! Iar in acest caz nu doar un singur joc are dreptul sa fie numit in acest material. Shogun Total War si Red Alert 2. Serios, nu ne putem decide care dintre aceste doua titluri ne este mai drag: Shogun, Red Alert 2 sau StarCraft Broodwar
Bine, sarind peste gluma de mai sus, este foarte greu sa listezi un singur RTS, cand ai mai multe jocuri clasice in fata, doua dintre ele iesind in acelasi an, Shogun Total War si Red Alert 2 batandu-se pentru titlul de RTS al anului 2000.
Indiferent de alegerea pe care o faci, poti sa fii pe pace: mecanicile de joc te vor tine in priza, asa cum multe RTS-uri bune o fac, iar aspectul grafic nu va da batai de cap jucatorilor. Chiar daca alegi sa joci Shogun Total War, Red Alert 2, Starcraft BroodWar sau Age of Empires 2, nu vei fi dezamagit. Jocuri exceptionale, care pot face deliciul jucatorului… de acum!
10. Half Life nu putea sa lipseasca din aceasta lista, fiind un joc care si-a pus amprenta pe mai toti gamerii de la noi, fie ca discutam despre Deathmatch Classic, fie ca discutam despre mod-urile care au iesit din acest joc. Half Life este jocul perfect pentru a indica celor care nu inteleag cultura jocurilor video cam cat de complex este acest mediu.
Fie ca alegi sa joci un CS 1.6 clasic sau oricare dintre moduri in ziua de astazi, Half Life te va pe ganduri. Iti vei aduce aminte de monitoarele CRT si de tastaturile galbene. De CD-urile piratate si de mouse-ul cu bila. Nu se poate vorbi despre jocuri care si-au pastrat lustrul peste zeci de ani si sa nu mentionezi Half Life, jocul care a ramas in sufletele noastre ca unul dintre cele geniale, a carui parte a treia o asteptam de ani si ani de zile si pe care vom continua s-o asteptam… pana va aparea. Dar pana atunci, va recomandam originalul care inca arata senzational si in ziua de astazi!
Acestea au fost cele 10 porunci… arghhh, pardon, cele 10 alegeri ale noastre.