PDA

View Full Version : Adio Intel Itanium



~TraNda~
04-02-2019, 07:49 PM
<b>You have to register to ba able to see this link</b>

Povestea arhitecturii de 64 de biți creată de Intel a ajuns la final de drum. Ultimul procesor care folosește arhitectura Itanium, modelul 9700 cu numele de cod Kitsson, va înceta producția în curând, Intel oprind permanent livrările de unități noi din vara anului 2021.

Sigur, 2021 poate că pare a fi îndepărtat, dar pentru retragerea de pe piață a unui tip de procesor nu înseamnă prea mult acești doi ani care vor urma. Important este ca cei care se bazează pe această arhitectură să știe din timp unde să fugă. Singura companie care chiar se mai folosește de aceste procesoare în acest moment este Hewlett Packard, mai exact, divizia pentru produse Enterprise a companiei. Sistemele cu pricina vor mai primi la rândul lor suport până prin 2025.

Procesoarele Itanium au reprezentat încercarea celor de la Intel de a evolua dincolo de arhitectura x86 pe care o folosim astăzi, proiectând un sistem cu totul nou. Unul capabil să proceseze date cu o mărime de 64 de biți. Din păcate pentru Intel, Itanium n-a reușit să decoleze nici în sectorul Enterprise, nici în sectorul HPC, și în nici un caz în sectorul ocupat de muritorii de rând, pentru care arhitectura nu a fost vreodată disponibilă. Motivele principale ale eșecului au fost performanța nu tocmai superbă cu aplicațiile emulate de x86 pe care le folosea cam toată lumea, precum și incompatibilitatea totală cu aplicații x86 native. N-a ajutat nici că AMD a lansat la puțin timp după Itanium arhitectura x86-64, ce aducea toate avantajele unui procesor pe 64 de biți, dar fără a renunța la compatibilitatea cu aplicațiile x86 făcute din anii ’80 și până acum.


Sursa (<b>You have to register to ba able to see this link</b>)