-WickedSick-
07-07-2016, 02:54 PM
Câinii sunt animalele care se atașează cel mai mult de oameni și în majoritatea cazurilor sunt în capabili să își sacrifice viața pentru a-și apăra stăpânul, dacă acesta se află în pericol.
După cum fiecare ființă de pe această planetă are caracteristicile ei specifice, la fel și acest animal, de o inteligență rară, prezintă câteva aspecte interesante. În rândurile care urmează vom prezenta unele dintre curiozitățile cu ajutorul cărora aceste ființe ies în față .
Mult timp s-a crezut faptul că și câinii văd numai alb și negru, precum taurii sau alte animale, însă lucrurile nu stau tocmai așa pentru că vederea lor este precum cea a oamenilor, cu mențiunea că ei nu vizualizează culorile în nuanțe atât de vii precum noi.
Dacă oamenii au glande sudoripare pe tot cuprinsul pielii, numărul acestora situându-se între 2 și 5 milioane, câinii au astfel de glande numai în pernițele situate la baza picioarelor.
După cum bine știți, câinii pot învăța anumite lucruri destul de ușor dacă au parte de un dresor bun. Rușii s-au folosit de acest lucru în cel de-al Doilea Război Mondial, astfel că au dresat câinii să poarte bombe pentru misiuni sinucigașe.
Un câine care are vârsta de un an este la fel de matur din punct de vedere psihic precum un copil de 15 ani.
În Statele Unite ale Americii există cea mai mare populație de câini din lume, iar pe locul doi în acest top se situează Franța.
Obezitatea este problema numărul unu de sănătate în rândul câinilor. Cel mai probabil acest lucru se întâmplă datorită mâncării foarte procesate și cu foarte mulți aditivi pe care aceștia o ingerează din ce în ce mai des. Nasul unui câine este unic și ar putea fi folosit precum amprentele de la degetele oamenilor. Dacă vă întrebați de ce nasul câinilor este mai tot timpul ud, atunci trebuie să știți faptul că acesta secretă un strat subțire de mucoasă folosit pentru absorbirea mirosului. Veți observa că după ce adulmecă un miros, câinii își vor linge nasul pentru a izola o mostră și pentru a ține mai bine minte ceea ce au mirosit.
Câinii au aproximativ 1700 de papile gustative, pisicile au 473, pe când oamenii au 9000.
Cu toții știm că animalele au un miros mult mai fin decât oamenii. În funcție de rasă, un câine poate avea un miros chiar și de 100.000 de ori mai bun decât cel al unui om normal. Chiar și câinele cu cel mai slab simț al mirosului este de 10.000 de ori mai bun decât un om în ceea ce privește acuitatea acestui simț.
Chiar și câinii visează. Acest lucru poate fi observat de foarte multe ori dacă vă uitați cu atenție la animalul vostru de companie.
Numai câinii și oamenii au prostată.
Se spune că toate speciile de câini descind dintr-o specie numită Tomarctus care a trăit pe Pământ acum câteva milioane de ani.
În total există 703 rase pure de câini și încă alte câteva mii de combinații.
Se crede că cei mai inteligenți câini din lume aparțin raselor Border Collie, Pudel și Golden Retriever, iar cel mai „prostuță” rasă este Câinele afgan.
Toți câinii sunt identici din punct de vedere anatomic astfel că au 321 oase și 42 dinți. Atunci când sunt mici au numai 28 de dinți.
Puii de dalmațian se nasc complet albi și abia în timp ce cresc încep să le apară celebrele pete negre.
Cel mai bătrân câine din lume a trăit până la vârsta de 29 de ani și cinci luni. Acesta făcea parte din rasa Queensland Heeler și purta numele de Bluey.
Cățelușii dorm în primele săptămâni după naștere 90% din timp.
Câinii care nu au parte de contact uman în primele 3 luni după naștere nu devin bune animale de companie.
Cea mai mică rasă de câine din lume este Chihuahua. Aceasta a fost descoperită în Mexic, într-un stat care a dat și numele acestei rase.
Câinii sunt niște animale fantastice, de o inteligență rar întâlnită în regnul animal, ceea ce îi face să devină niște parteneri de nădejde pentru oameni. Dacă aveți deja un câine sau vă doriți unul, aveți grijă de el pentru că și el va avea grijă de voi dacă va fi cazul.