PDA

View Full Version : salariu primit de Carlos Tevez când juca la City!



zeNo
20-01-2016, 08:48 PM
V-aţi întrebat vreodată cum arată "fluturaşul de salariu" al unui fotbalist de top? Ok. Cu toţii ştim ce salarii se plătesc la marile cluburi ale Europei, însă acum avem ocazia să vedem asta negru pe alb, în premieră.
O imagine cu "chitanţa" primită de argentinianul Carlos Tevez (31 de ani) lunar în perioada în care evolua pentru Mancehster City a ajuns pe net, iar cifrele sunt ameţitoare. Cu un salariu brut de 747287 de lire sterline, Tevez plătea lunar taxe în valoare de peste 338.000 de lire, iar în cont îi intrau nici mai mult, nici mai puţin de 408.397 lire, adică aproape 530 de mii de euro :). Nu e chiar cel mai mare salariu din lumea fotbalului, dar înţelegem de ce imaginea de mai jos a devenit virală.
4 sezoane a jucat Tevez pentru Mancehster City, între 2009 şi 2013, după care s-a transferat la Juventus, în Serie A. În prezent, argentinianul joacă în ţara natală, la Boca Juniors

Sursa: DolceSport