PDA

View Full Version : Ce spune freza pe care o ai despre tine



~TraNda~
11-10-2015, 05:11 AM
<b>You have to register to ba able to see this link</b>


Ne definim personalitatea începând cu hainele pe care le purtăm și până la cărțile pe care le citim. Toți ne dorim să fim unici și să ieșim în evidență într-un fel, să fim acele persoane care întorc capete pe stradă, la școală sau la un eveniment.

Părul e unul dintre lucrurile prin care ne arătăm cel mai tare personalitatea. Ne scoate în evindență trăsăturile, iar felul în care îl purtăm spune multe despre noi, fie că alegem să-l vopsim, să-l lăsăm natural, să-l împletim sau să-l prindem.

Așa că iată ce spune freza pe care o ai despre tine:

1. Dacă ești roșcată e foarte posibil să fii o persoană sociabilă și gata oricând să se distreze.

2. Părul creț spune că ai o inimă bună, ai o minte deschisă și că termini de făcut lucrurile mai repede decât ceilalți.

3. Cei cu păr lung și în valuri sunt inovativi și creativi. Îți place să preiei controlul, dar nu ai nicio problemă să lași de la tine când e nevoie.

4. Un păr des înseamnă o foarte mare tărie de caracter.

5. Dacă ai păr drept pe care îl încrețești din când în când, înseamnă că vrei să ai parte de multe activități fun.

6. O tunsoare bob spune că ești foarte directă, îndrăzneață și nu-ți pasă ce spun oamenii despre tine.

7. Dacă ai păr creț, iar tu îl îndrepți, înseamnă că ai o viață prea haotică și trebuie să iei lucrurile mai ușor.

8. Un păr cu o lungime medie și o freză aranjată pe fugă spune că ai o gândire logică și profundă.

9. Bretonul, indiferent de lungimea părului, sugerează că ești o persoană plină de mister, foarte pasională și cu mult sex-appeal.

10. Dacă optezi penrtru o freză scurtă înseamnă că ești o persoană care foarte sigură pe tine.

11. Se spune că persoanele care nu se aranjează foarte tare, ci își împletesc o coadă la spate își pun propriile nevoi pe ultimul loc.

12. O freză ieșită din tipare arată o persoană foarte amuzantă, care adoră schimbările.

13. Părul lung descrie o persoană calmă, generoasă și foarte misteriosă.

14. Dacă ai o tunsoare în trepte cel mai probabil ești perfecționistă.

15. Dacă îți porți părul dat pe spate și prins înseamnă că ești un rebel gata să încalce regulile.



posted by Tranda ♪