PDA

View Full Version : Statueta Oscar donata



F0rS3ti
24-07-2015, 03:50 PM
Branko Lustig a donat Muzeului Holocaustului din Ierusalim Oscarul primit pentru 'Lista lui Schindler'

Una din cele şapte statuete Oscar primite în 1993 de filmul 'Lista lui Schindler', realizat de Steven Spielberg, a fost donată miercuri Muzeului Holocaustului din Ierusalim, Yad Vahsem, de producătorul peliculei, croatul Branko Lustig, supravieţuitor al lagărelor naziste din tipul celui de-al Doilea Război Mondial, informează EFE.

Statueta obţinută la categoria 'Cel mai bun film' a fost înmânată instituţiei din Israel în cadrului unei ceremonii la care a participat şi preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, care efectuează o vizită oficială în această ţară.


Oscarul reprezintă toate victimele şi supravieţuitorii şi întâmplările prin care au trecut toţi aceştia. Reprezintă oameni care au fost ucişi şi ne-au cerut să spunem povestea lor a spus Branko Lustig