PDA

View Full Version : [Mituri & Legende]Oracolul Din Delfi



Tim3^sh0T
22-01-2015, 11:44 PM
În Antichitate, Oracolul din Delfi, aflat pe Muntele Parnas din Grecia, era foarte cunoscut. Aici, într-un templu dedicat zeului Apollo, o preoteasă numită Pithia intra într-o stare de extaz şi astfel putea „vedea” evenimente care vor avea loc în viitor. Ea respira aburii emanaţi dintr-o fisură din podea, intra în transă şi atunci rostea lucruri aparent fără sens. Dar aceste cuvinte nu puteau fi interpretate decât de un preot, care le înţelegea şi le traducea în profeţii. Templul există în realitate, fiind un obiectiv turistic important în Grecia. Aici, geologii au descoperit două falii care se află chiar sub ruinele templului. Probabil că prin acestea ieşea gazul care producea acea stare euforică, dar deocamdată cercetătorii nu ştiu exact ce conţinea acest gaz. Ar putea fi vorba de etilen, benzen sau un amestec de dioxid de carbon şi metan.

<b>You have to register to ba able to see this link</b>